Românii sunt furioși pe taxe mari, salarii mici și servicii publice mediocre. Și totuși, piața publică e aproape goală. De ce?
În spatele unui ecran, comentariile curg, iar rețelele sociale devin câmp de luptă pentru revoluționarii virtuali. Dar când vine vorba de acțiune reală, mobilizarea dispare ca o umbră. Protestul nu e un favor, e un drept fundamental, dar astăzi, energia civic este înlocuită de resemnare.
Polarizarea e arma preferată a politicienilor. Cetățenii nu mai cer socoteală, ci se ceartă între ei. Dacă o măsură vine de la „ai noștri”, e genială; de la „ceilalți”, e un dezastru. Această divizare face ca administrațiile să ia decizii fără frica de reacția cetățenilor.
La Buzău, nemulțumirile sunt la ordinea zilei: taxe locale crescute, investiții întârziate. Dar participarea civică e slabă. Protestele și inițiativele locale atrag puțini oameni. Aici, democrația nu se reduce la votul de la patru ani. E despre a fi activ, a urmări aleșii, a participa la dezbateri.
O societate pasivă e visul oricărui politician incompetent. Indiferența e acceptare, iar asta nu trebuie să fie norma. Poate că nu avem nevoie de mai multe partide, ci de mai mulți cetățeni implicați. Nu soldați de tastatură, ci oameni care pun interesul public mai presus de loialitatea de partid.
Libertatea nu se pierde brusc, ci încet, prin tăcere și convingerea că „nu se poate schimba nimic”. E momentul să privim dincolo de culorile politice și să ne concentrăm pe interesul comun. Abia atunci putem spune că avem o societate cu adevărat civică.