Ce ai face dacă ai putea să pătrunzi într-o lume a poveștilor? Pe 31 octombrie, Teatrul „George Ciprian” din Buzău transformă acest vis în realitate! „Carnavalul Povestilor la Teatru” promite o zi plină de magie, costume strălucitoare și surprize la tot pasul. Începând cu ora 11:30, cei mici sunt invitați să participe la ateliere creative de sculptat și pictat dovleci, unde fiecare poate deveni artist. Iar partea cea mai frumoasă? Vor putea lua acasă dovleacul decorat ca amintire! Primii 100 de copii care achiziționează biletul au acces garantat la aceste ateliere. Imaginația va fi la putere!
Activitățile sunt organizate în cinci grupe, fiecare cu maxim 20 de copii, pentru a asigura o experiență personalizată și plină de distracție. Când atelierele se încheie, Zabi, mascota evenimentului, va da startul distracției cu jocuri interactive și momente de divertisment. Atmosfera de carnaval va fi animată de mascote amuzante și infricoșătoare, gata să se fotografieze alături de copii. Costumele tematice sunt încurajate! Fie că ești prinț, prințesă sau supererou, fiecare copil poate deveni parte din poveste.
Și cum să închei o zi plină de magie? Cu o premieră! De la ora 18:00, copiii sunt invitați să asiste la spectacolul „ZAMBILA ȘI VAMPIRII”, o aventură care va aduce la viață personaje fantastice pe scena teatrului. Un singur bilet, o mulțime de surprize! Prețul biletului este de 30 de lei/copil și include accesul la toate activitățile din cadrul evenimentului, chiar și pentru cei care nu au prins loc la ateliere.
Teatrul „George Ciprian” își propune să transforme o zi obișnuită într-o experiență de neuitat, unde creativitatea și jocul se întâlnesc. Pe 31 octombrie, povestile ies din cărți și distracția este garantată! Vino la „CARNAVALUL POVESTILOR LA TEATRU”! Biletele sunt disponibile la Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și cultură „George Ciprian” și online.