Străinii care schimbă fața agriculturii românești: Cum au ajuns ei la vârf

Te-ai întrebat vreodată cum de țara noastră, cu vaste întinderi de pământ fertil, este lucrată de companii din alte colțuri ale lumii? Ei bine, intră în povestea unei realități tulburătoare din inima agriculturii românești.

Ce ascund primele trei locuri din clasamentul subvențiilor?

Imaginează-ți asta: un teritoriu vast de peste 57.000 de hectare în Insula Mare a Brăilei, administrat nu de o firmă locală, ci de Agricost, o companie din Emiratele Arabe Unite. Cu o subvenție de 5,5 milioane de euro în 2025, grupul Al Dahra, un gigant mondial al investițiilor agricole, pune stăpânire pe una dintre cele mai fertile părți ale României.

Iar pe locul doi? JD Agro Cocora din Danemarca, acoperind peste 17.500 de hectare în Ialomița, Constanța și Buzău. Danezii, maeștri în agricultura de precizie, culeg roadele pe o altă porțiune substanțială a țării noastre.

Italia își face și ea loc pe podium

Italia ocupă poziția a treia prin Emiliana West Rom în Timiș, lucrând 12.000 de hectare și gestionând o fermă de 1.200 de bovine. Agricultura românească este o scenă globală, iar actorii ei principali nu poartă tricolorul.

Între timp, antreprenorii români precum Petru Corvin Mateiu și Mihai Anghel abia își fac loc pe pozițiile patru și șase, deși muncesc din greu pentru a îmbunătăți terenurile autohtone.

Unde ajung cei mai mulți bani?

Zonele cu cele mai mari subvenții? Timiș, Ialomița, Călărași și Teleorman – regiuni bogate în pământuri roditoare. Aici se întâlnesc marii jucători cu investiții masive, preponderent din afara granițelor.

Este legal? Absolut. Este corect? Asta este dezbaterea care încă fierbe. Regulamentele europene nu discriminează în funcție de naționalitate, iar capitalul străin găsește mereu o cale, chiar și cu restricțiile asupra vânzării de terenuri către cetățeni non-UE.

Cine rămâne cu firimiturile?

800.000 de fermieri români, majoritatea cu sub 5 hectare, trebuie să împartă restul subvențiilor. Până în 2025, suma totală distribuită celor mai mari beneficiari a fost de 40 de milioane de euro.

Această poveste nu vorbește despre ilegalități, ci despre un sistem care a transformat pământul românesc într-unul dintre cele mai valoroase produse de export – un export de proprietate și potențial. Întrebarea care rămâne? Al cui va fi el cu adevărat peste un deceniu?