De ce pleacă tinerii din România? O întrebare care zguduie clasa politică

„Tinerii nu mai votează!”, „Tinerii nu mai ies în stradă!” Aceste lamentații par să devină un ritual pentru politicieni la fiecare scrutin. Uitați-vă în jur: aceiași politicieni, care imediat după alegeri uită de tineri, se concentrează pe contracte și funcții. În Buzău, ca în multe alte orașe din România, tinerii privesc administrația locală ca pe un teatru absurd. Ei aud despre proiecte „istorice” și „investiții fără precedent”, dar în realitate își fac calcule simple: cât costă chiria, cât costă întreținerea și câți ani trebuie să muncească pentru a-și cumpăra un apartament.

Li se spune că sunt viitorul țării, dar prezentul lor este marcat de salarii mici, locuri de muncă puține și o piață dominată de relații și pile. Vorbim despre implicare civică, dar ei văd sedințe publice aproape goale, decizii luate în spatele ușilor închise și campanii electorale care seamănă tot mai mult cu spectacole ieftine. De ce să participe? Pentru ce? Ca să aleagă, o dată la patru ani, între aceleași fețe și aceleași promisiuni?

Generația părinților le-a spus că educația este cheia succesului, dar generația politicienilor le-a demonstrat că, adesea, cheia succesului este carnetul de partid. Așa că tinerii aleg altceva: aeroportul. Unii pleacă la București, alții la Cluj, iar cei mai mulți aleg Germania, Marea Britanie, Spania sau Italia. Nu pentru că nu și-ar iubi orașul sau țara, ci pentru că s-au săturat să audă că trebuie să mai aștepte încă un mandat, un proiect, o promisiune.

În tot acest timp, administrațiile locale se împrumută, guvernele se schimbă, taxele cresc, iar factura este împinsă, discret, către generațiile care nu mai cred în nimic. Există o întrebare pe care nimeni nu vrea să o pună cu voce tare: cine va plăti pensiile peste douăzeci de ani? Cei care au plecat? Cei care nu mai fac copii? Cei care muncesc în străinătate și trimit bani acasă? Sau poate inteligența artificială va contribui la bugetul de pensii?

Realitatea este mult mai cruntă. România îmbătrânește, iar clasa politică pare preocupată mai degrabă de următorul sondaj decât de următoarea generație. Poate că tinerii nu sunt dezinteresați de viitorul țării; poate că țara le-a demonstrat, ani la rând, că nu este interesată de viitorul lor. Iar când ultimul tânăr va stinge lumina și va pleca de pe aeroportul Otopeni, probabil că aceiași politicieni vor organiza o conferință de presă, vor înființa o comisie și vor promite, din nou, că situația va fi rezolvată în mandatul următor. Până atunci, România își consumă viitorul în discursuri, iar nota de plată continuă să crească.