Legea Antifascistă: O Armă Dezactivată? Experți Dezvăluie Slăbiciunile Sistemului

Extremismul câștigă teren în Europa, iar România se confruntă cu o realitate îngrijorătoare: o lege antifascistă ineficientă, lăsând spațiu liber pentru proliferarea ideilor legionare. Chiar dacă din 2002 promovarea fascismului este interzisă prin lege, neo-legionarii sunt din ce în ce mai numeroși, iar spectrul unui președinte cu simpatii legionare planează asupra țării. O imagine ce subliniază cât de mult se distanțează realitatea de prevederile legale.

Legea, o simplă formalitate? România pare a fi o țară unde legile există mai mult pe hârtie decât în practică. Magistrații, atunci când încearcă să aplice legea antifascistă (OUG 31/2002), se lovesc de o legislație confuză, cu prevederi contradictorii care se anulează reciproc. Rezultatul? Sprijinitorii vocali ai ideilor neolegionare și neofasciste scapă nepedepsiți, în ciuda prevederilor legale aparent clare.

OUG 31/2002: Prevederi vagi și interpretare subiectivă. Ordonanța de Urgență 31/2002 interzice organizațiile și simbolurile fasciste, rasiste sau xenofobe, precum și promovarea cultului unor personaje istorice acuzate de crime împotriva umanității. Pedeapsa? Închisoare de la 3 la 10 ani pentru constituirea unor organizații fasciste, sau de la 3 luni la 3 ani pentru propagarea simbolurilor respective. Negarea Holocaustului este, de asemenea, pedepsită cu închisoare. Cu toate acestea, aplicarea legii se dovedește a fi extrem de dificilă.

Cazuri concrete: De la clasare la dosare neclare. Candidatul la președinție, Calin Georgescu, a fost cercetat în 2022 pentru declarații pro-legionare, dar dosarul a fost clasat. Europarlamentarul Diana Șoșoacă, cunoscută pentru declarațiile sale pro-legionare și pentru negarea Holocaustului, a fost implicată într-un alt dosar, după participarea la un eveniment comemorativ pentru Corneliu Zelea Codreanu. Aceste situații ilustrează dificultățile de aplicare a legii.

Opinia experților: „Procurorii fug de astfel de dosare”. Bogdan Iancu, expert în drept constituțional, explică de ce procurorii evită aceste dosare: „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spune că norma nu are claritatea cerută legii penale.” Avocatul Cristian Ene subliniază necesitatea actualizării OUG 31/2002, pentru a elimina ambiguitățile și a permite aplicarea eficientă a legii. El accentuează lipsa de claritate a laturii obiective a legii, nedefinind cu exactitate acțiunile care intră sub incidența sa. Parchetul General confirmă această problemă, menționând că dispozițiile legale sunt insuficient adaptate la realitățile faptice.

Comparativ cu alte țări europene: O legislație mai clară și mai eficientă. Spre deosebire de România, în țări precum Germania și Italia, legile antifasciste sunt mult mai clare și mai eficiente, deși numărul prevederilor este mai mic. Această constatare accentuează nevoia de reformă a legislației românești.

Soluția: Clarificarea și actualizarea legii. Avocații și experții sunt unanimi: este nevoie de o actualizare a legii antifasciste. Parlamentul României trebuie să ia măsuri pentru clarificarea aspectelor vagi ale OUG 31/2002, pentru a permite procurorilor să aplice legea în mod eficient și pentru a descuraja extremismul și discursul care glorifică fascismul. Doar o lege clară și bine definită poate asigura un climat de siguranță și poate proteja societatea de riscul proliferării ideologiilor fasciste.

Diferențe de abordare: Simboluri vs. Doctrină. Justiția pare să abordeze diferit cazurile care implică simboluri fasciste evidente (tricouri, steaguri) față de cele care promovează ideologia fascistă. Profesorul Iancu explică faptul că expunerea simbolurilor este o asumare explicită, ușor de dovedit, în timp ce promovarea doctrinei este mai greu de urmărit penal. Însă, chiar și în acest context, negarea Holocaustului este clar interzisă, fiind considerată o încălcare a libertății de exprimare, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Concluzie: O luptă pentru claritate și eficiență. România se confruntă cu o situație complexă. O lege antifascistă ineficientă, o legislație confuză și o practică judiciară inconsistentă permit proliferarea ideologiilor fasciste. Actualizarea legii este imperativă pentru a asigura securitatea națională și a proteja valorile democratice. Este o chestiune de responsabilitate civică și politică, dar mai ales de respectare a memoriei victimelor fascismului.

Așadar, ne aflăm în fața unui moment decisiv. Întrebarea rămâne: va reuși România să-și consolideze apărarea împotriva extremismului printr-o lege clară și eficientă, sau va continua să permită dezvoltarea unui mediu propice pentru ideologii periculoase?