Lucian Romascanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a exprimat rezerve serioase cu privire la candidatura lui Nicușor Dan la președinție, considerând-o o decizie prematură și potențial dăunătoare pentru unitatea taberei pro-europene.
„Lucrurile devin foarte complicate”, a declarat Romascanu pentru Antena 3, subliniind că această candidatură forțează mâna partidelor înainte de finalizarea negocierilor interne. El a criticat strategia lui Nicușor Dan, văzând-o ca o încercare de a se poziționa ca un candidat independent, indispensabil pentru toți ceilalți.
„E foarte puțin probabil să convingem alegătorii că Nicușor Dan este o soluție”, a adăugat Romascanu, exprimând îndoieli cu privire la șansele de succes ale unei astfel de strategii. El a punctat lipsa de dovezi concrete pentru afirmațiile lui Nicușor Dan, subliniind absența unor realizări palpabile.
Romascanu a atras atenția și asupra lipsei de comunicare a primarului general cu primarii de sector, argumentând că țara are nevoie de un președinte mediator, nu doar de un bun administrator. „Domnul Nicușor Dan n-a vorbit cu niciun primar de sector timp de patru ani de zile”, a subliniat acesta.
Întrebat despre reacția PSD în cazul unei eventuale susțineri a lui Nicușor Dan de către partidele pro-europene, Romascanu a menționat că este prea devreme pentru a comenta. De asemenea, el a criticat decizia USR de a guverna din opoziție, acuzându-i de neprofesionalism și de calcule electorale:
„În momentul ăsta avem o știre care ne spune că USR-ul nu participă la întâlnirea coaliției pentru programul de guvernare. Dansii au o problemă pe care o duc în zona neprofesionalismului. Ei caută motive în acest moment și mi se pare exagerat, ca să nu spun de râs, că cel care caută și găsește motive este exact cel care a redus plafonul la microîntreprinderi, și anume, domnul Ghinea. Dansul e pe toate ecranele spunând că nu se poate. Dansii nu vor din motive și calcule electorale.”
Declaratiile lui Romascanu subliniaza tensiunile existente in tabara pro-europeana si pun sub semnul intrebarii strategia adoptata de Nicusor Dan.