Povești și Paradoxuri: Alegerile Electorale în România Interbelică

România a trecut printr-o transformare complexă a mecanismelor electorale încă de la primele alegeri organizate sub Regulamentul Organic. În acele vremuri, Moldova și Țara Românească nu formau încă o singură țară, ci erau două principate sub suzeranitatea Porții Otomane, în timp ce influența Rusiei Țariste a permis inițierea schimbărilor politice.

Primele adunări elective, cunoscute ca Divanurile din 1857, au marcat debutul electoral al României, care s-a aliniat treptat modelelor europene de modernizare politică după Constituția din 1866. Până la sfârșitul secolului XIX, piața politică a României a început să prindă contur cu formarea partidelor liberale și conservatoare. Votul era atunci privilegiul celor cu poziție socială și economică proeminentă, excluzând majoritatea populației, fie din cauza lipsei de resurse materiale, fie din cauza analfabetismului.

Abia în 1917, regele Ferdinand I a promis o reformă agrară și electorală, punând bazele pentru introducerea votului universal în 1919, cu toate că femeile au fost excluse de la acest proces electoral până în 1938, când dreptul de a vota a fost recunoscut cu restricții.

Perioada interbelică a fost marcată de un număr mare de alegeri și un peisaj politic agitat. Între 1928 și 1946, 11 scrutinuri au avut loc, adesea cu violențe și atacuri verbale intense. Politicieni și instituții s-au implicat activ în campanii, însă democrația părea mai mult un joc al elitelor decât al poporului.

Chiar dacă structura parlamentului nu era în totalitate coruptă, competiția adesea scotea la iveală oportuniști și demagogi. De exemplu, politicile liberale și conservatoare au intensificat tensiunile, provocând divizări profunde chiar în interiorul familiilor și comunităților.

Atrocitățile nu s-au oprit la nivelul discursului. Martori ai campaniilor electorale au relatat despre detenții, fraude și violențe fizice. Aceste evenimente au evidențiat o Românie împărțită între guvernamentali și opozanți, printre care se numărau și tinerii naționaliști din Legiunea Arhanghelului Mihail.

Alegerile din 1946 au avut loc într-un context postbelic tensionat, marcate de influența comunismului și presiunile externe. Blocul Partidelor Democrate (BPD), dominat de comuniști, a câștigat prin fraude masive, confiscând victoria partidelor istorice PNL și PNȚ.

Deși contextul electoral a fost viciat, reforma agrară și accesul la produse esențiale au reprezentat puncte importante pentru susținerea populară a comuniștilor, într-o perioadă de penurie agravată de secetă și război.

Istoria electorală a României interbelice dezvăluie nu doar luptele pentru putere, ci și conflictele dintre structuri sociale diverse, oferind un prilej de reflecție asupra democrației fragilizate de forțe externe și interne.