Ion Iliescu: Ascensiunea controversată a primului președinte al României democratice

1989: O națiune se trezește. Sfârșitul lui decembrie 1989 a găsit România într-un punct de cotitură istoric. După decenii de opresiune sub regimul Ceaușescu, revolta de la Timișoara a aprins scânteia revoluției, iar pe 22 decembrie, în București, dictatorul era huiduit de zeci de mii de oameni. Fuga lui Ceaușescu a lăsat în urmă o țară în haos, însetată de libertate, dar și dezorientată, nefamiliarizată cu conceptul de democrație.

Nașterea CFSN și primele semne de tensiune. Pe 22 decembrie, se constituia Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), o putere temporară menită să asigure tranziția. Printre membrii săi se afla și Ion Iliescu, o figură controversată, fost nomenclaturist, dar și o voce marginalizată de Ceaușescu în ultimii ani ai dictaturii. CFSN, cu personalități precum Petre Roman, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Plesu și Doina Cornea, a promis alegeri libere. Prima fisură a încrederii s-a produs însă rapid.

Promisiuni spulberate, demisii și un partid nou. Inițial, CFSN a jurat că va fi un organism tranzitoriu, fără intenții de a se transforma într-un partid politic. Pe 23 ianuarie, această promisiune a fost încălcată, CFSN anunțând transformarea sa în Frontul Salvării Naționale (FSN) și nominalizarea candidaților pentru alegeri. Această decizie a declanșat demisia unor membri importanți, inclusiv Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Andrei Plesu și Doina Cornea, dezamăgiți de această abatere de la principiile inițiale.

Mineriada: Violența care a marcat o generație. Transformarea FSN în partid a aprins revolta în stradă. Pe 28 ianuarie, partidele istorice – PNT, PNL și PSDR – au organizat un miting masiv în Piața Victoriei, exprimandu-și nemulțumirea față de noul partid. Răspunsul FSN, condus de Iliescu, a fost unul brutal. Au fost aduși muncitori, inclusiv mineri, pentru a-i intimida și a-i dispersa pe protestatari.

Un asalt asupra democrației. Peste 5.000 de mineri, înarmați cu bâte și unelte, au invadat Bucureștiul pe 29 ianuarie. Au avut loc ciocniri violente, sediile partidelor de opoziție au fost devastate, iar mulți oameni au fost răniți și reținuți ilegal. Sloganuri precum „Moarte intelectualilor!” și „Noi muncim, nu gândim!” au marcat violența acestei prime Mineriade, o pată întunecată pe imaginea proaspăt instauratei democrații românești. Corneliu Coposu, liderul PNTCD, a fost salvat in extremis de interventia lui Petre Roman, care a dispus intervenția unui vehicul blindat pentru a-l scoate din sediul partidului asediat de mineri.

Continuarea protestelor și a represiunii. Violența nu s-a oprit aici. O altă manifestație anticomunistă, pe 18 februarie 1990, a degenerat în ciocniri cu poliția, urmată de o nouă intervenție a minerilor. În aprilie, protestele din Piața Revoluției au continuat, cu manifestanții acuzând deturnarea revoluției din decembrie în favoarea FSN. Iliescu a calificat protestatarii drept „Imnul golanilor”, accentuând polarizarea societății.

Alegerile din 1990: Triumful controversat al lui Iliescu. În ciuda violenței și a protestelor, FSN, beneficiind de controlul presei și al multor instituții, a câștigat alegerile din 20 mai 1990. Ion Iliescu a obținut o victorie zdrobitoare, cu peste 12 milioane de voturi, un record absolut în istoria prezidențială românească. Prezența la urne a fost extraordinară, peste 86% dintre români participând la scrutin. Suportul major a provenit din Moldova și Oltenia. „A-ți fi mai puțin frică de omul de lângă tine, de ziua de mâine, a-ți fi mai puțin frică pentru viitorul copilului tău, pentru viitorul țării tale. Toate acestea reprezintă pași spre libertate”, a fost mesajul lui Iliescu, urmat la scurt timp de o nouă undă de violență a minerilor în București.

Un capitol marcat de umbre. Ascensiunea lui Ion Iliescu la președinție rămâne un capitol complex și controversat din istoria României. Victoriile sale electorale au fost umbrite de violența de la Mineriade, generând dezbateri aprinse despre legitimitatea și metodele utilizate pentru consolidarea puterii. Acesta este un episod cheie care definește tranziția dificilă și plină de contradicții a României spre democrație.