Autoritățile talibane din Afganistan au negat sâmbătă informațiile privind interdicția conversațiilor între femei, atribuită Ministerului pentru Propagarea Virtuții și Prevenirea Viciului (PVPV).
Purtătorul de cuvânt al ministerului, Saiful Islam Khyber, a declarat: O femeie poate vorbi cu o alta femeie, femeile trebuie sa interacționeze între ele în societate, femeile au nevoi.
Declarația vine ca răspuns la articole din presa afgană în exil și media internațională, care susțineau că ministrul PVPV, Mohammad Khalid Hanafi, interzisese femeilor să comunice între ele, bazându-se pe o înregistrare audio. Khyber a calificat aceste informații drept idioțenie lipsită de logică, precizând că afirmațiile ministrului se refereau la excepții.
Conform lui Khyber, Mohammad Khalid Hanafi se referea la situații specifice, cum ar fi rugăciunea, unde femeile sunt îndemnate să nu vorbească cu voce tare. ONU acuză talibanii de instaurarea unui apartheid de gen după revenirea lor la putere în 2021, prin excluderea progresivă a femeilor din spațiul public.
Femeilor afgane le este interzis accesul la educație peste nivelul primar, plimbările în parcuri, accesul la sălile de sport și saloanele de înfrumusețare. Sunt practic izolate în case, putând ieși doar însoțite. O lege le interzice să cânte sau să recite poezii, în numele unei aplicări ultra-riguroase a legii islamice.
Unele posturi de radio și televiziuni locale au încetat să difuzeze voci feminine. Cu toate acestea, guvernul taliban susține că legea islamică garantează drepturile femeilor în Afganistan.