Screenshot
Un protest spontan a izbucnit marți în curtea Spitalului Județean de Urgență din Buzău. Incidentul a avut loc după decesul neașteptat al unui pacient de 25 de ani, internat pentru o fractură la femur.
Conform Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău, pacientul urma să fie operat luni, însă starea sa de sănătate s-a deteriorat brusc, ducând la decesul acestuia în secția de ortopedie.
Cauza morții urmează să fie stabilită în urma necropsiei programate pentru miercuri. Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a fost notificat, iar un expert criminalist va participa la procedura de autopsie pentru a asigura transparența investigației. Managerul Spitalului, Sorin Patrașcu, a insistat ca expertul să fie prezent pentru a lămuri familia în privința cauzelor decesului.
‘Ne dorim ca toate detaliile legate de ce s-a întâmplat sau nu, să fie cunoscute de familie prin raportul necropsiei’, a afirmat Patrașcu. La autopsie poate participa și un expert ales de familie.