Povestea unui Erou: De ce Nu Trebuie să Uitați

Un preot misionar român din Scoția și Irlanda reflectează asupra unei dureri care persistă de 36 de ani. În decembrie 1989, la Revoluția Română, mulți au murit, dar și mai mulți nu au aflat niciodată de mâna cui. Ioan-Florin Florescu, preot și scriitor, rememorează aceste momente și afirmă: ‘Să nu muriți pentru o țară care nu știe cu ce gloanțe au fost omorâți copiii ei.’

Florescu nu încetează să amintească această poveste, în amintirea prietenului său, Adrian Ioanesei. În fiecare an, preotul repetă acest avertisment, spunându-le copiilor săi și credincioșilor că încă nu se cunoaște adevărul despre acea perioadă. A trecut mult timp, iar cu fiecare martor dispărut sau mărturie pierdută, adevărul pare tot mai departe.

După revoluție, Florescu a observat cum foștii puternici își reiau rapid pozițiile. „Tot ei sunt, în toate,” spune el, făcând referire la liderii care s-au reorganizat după evenimentele din 1989. Una dintre primele sale publicări, un editorial din 1990, intitulată ‘Tot ei sunt!’, era un semnal de alarmă al perpetuării vechilor structuri.

Amintirea personală a soldatului Adrian Ioanesei este și ea puternic evocată. Pe o stradă din Vaslui, care acum îi poartă numele, Florescu rememorează copilăria lor: ‘Ne jucam de-a cowboii și indienii, dar nu doream să fim cowboii. Amândoi voiam să fim indieni, curajoși și liberi.’ Dar realitatea a fost dureroasă. Adrian a murit pe 23 decembrie, împușcat de ‘gloanțe de proveniență necunoscută.’

Într-o scrisoare ulterioară, un ofițer consemna că Adrian fusese împușcat în cap și în inimă cu ‘gloanțe de proveniență necunoscută, trase dintr-o armă de construcție specială.’ Decorația postumă și numele unei străzi nu au adus răspunsurile pe care le aștepta familia și prietenii lui.

Ioan-Florin Florescu, acum emigrant, și-a continuat munca în străinătate, departe de țara sa natală, pe care a părăsit-o din cauza problemelor sociale și politice. Este un nume respectat în diaspora românească, cunoscut pentru activismul său cultural și social, dar și pentru sinceritatea dureroasă cu care abordează trecutul. Îndemnul său, ca nimeni să nu moară pentru un stat care nu își cunoaște istoria sângeroasă, este o chemare la memorie și introspecție pentru întreaga națiune.