Sfârșitul erei Assad? Un regim zdruncinat de presiuni interne și externe

Scaunul președintelui sirian Bashar al-Assad se clatină periculos. Alianța care l-a susținut ani la rând – Rusia, Iranul și Hezbollah – slăbește, cedând presiunilor interne și externe. O realitate dură care aruncă o umbră de îndoială asupra viitorului regimului.

„Liderul nostru pentru totdeauna” – sloganul odinioară omniprezent în Siria – acum pare o ironie amară. Moartea lui Hafez al-Assad în 2000 a marcat sfârșitul unei ere, dar nu și al dinastiei. Fiul său, Bashar, a preluat frâiele, supraviețuind momentelor în care prăbușirea regimului părea iminentă. Primavara Arabă din 2011 a zguduit temeliile puterii sale, însă sprijinul neașteptat al aliaților a readus o aparență de stabilitate.

An de an, războiul civil sirian părea înghețat într-un impas. Assad, ignorat de alte regimuri arabe, și-a recăpătat o falsă respectabilitate. Victoria parea aproape sigură, în ciuda prezenței unor grupări precum ISIS, milițiile kurde susținute de SUA, facțiunile sunnite susținute de Turcia, și interferența constantă a Israelului. Dar această iluzie s-a spulberat recent.

O ofensivă fulgerătoare a opoziției, condusă de fosta organizație afiliată al-Qaeda, Hay’at Tahrir al-Sham, a cucerit în doar 72 de ore teritorii importante din nordul Siriei, avansând spre orașul central Hama. Aceasta este o zonă încărcată de semnificație istorică, unde în 1982, tatăl lui Bashar a ordonat un masacru al opozanților.

Ce a declanșat această prăbușire bruscă? Răspunsul este simplu: presiunea asupra aliaților Siriei. Hezbollah, un sprijin crucial al regimului, și-a retras majoritatea trupelor după 7 octombrie 2023, pentru a lupta împotriva Israelului. Rusia, ocupată cu războiul din Ucraina, nu mai poate acorda aceeași atenție Siriei. Bazele iraniene din Siria sunt ținta unor atacuri repetate ale Israelului.

Pe lângă presiunile externe, se adaugă și problemele interne. 53 de ani de dominație a dinastiei Assad au adus cu ei o corupție endemică și o gestionare defectuoasă a economiei. Războiul civil a accentuat aceste probleme, lăsând în urmă sute de mii de morți și milioane de refugiați. Dinastia Assad, deși longevivă, este zdruncinată de o criză care amenință să pună capăt domniei sale.

Nimic nu durează pentru totdeauna, nici măcar regimurile autocratice. Viitorul Siriei rămâne incert, iar prăbușirea unor segmente ale armatei guvernamentale sugerează un sfârșit probabil al unei ere marcate de violență și instabilitate.