Cercetători români între sacrificiu și supraviețuire: cine plătește prețul?

Pe cine afectează subfinanțarea cercetării agricole? Este o întrebare care ar trebui să ne țină treji noaptea. La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, cei 13 specialiști se luptă zilnic pentru viitorul agriculturii românești, cu salarii pe care le numesc „sub limita demnității profesionale”.

Cu toții sunt specialiști de top: șase doctori în științe agricole, trei doctoranzi și ceilalți în proces de specializare. Deși munca lor îmbogățește patrimoniul genetic național cu soiuri românești adaptate climatului local, sunt remunerați cu doar 3.593 lei pe lună, comparativ cu salariile de pornire de 5.000 lei în sectorul comercial al semințelor din import. Se pune problema: ce valorizăm mai mult?

Amenințarea pierderii genetice autohtone este reală, avertizează specialiștii de la Buzău. Subfinanțarea riscă să transforme România într-un stat dependent de genetica străină. „Doctoratele noastre nu s-au scris în bibliotecă. S-au scris în câmp, pe ploaie, pe vânt, la 42 de grade în solar”, spun cercetătorii, subliniind munca titanică din spatele fiecărui rezultat. Fiecare doctorat înseamnă cel puțin cinci ani de experimente și calcule statistice, cu riscuri permanente precum grindina.

Într-un context european unde securitatea alimentară este prioritară, depindem tot mai mult de material genetic importat. „Fără fotosinteză nu există mâncare. Fără finanțare nu există cercetare,” avertizează ei. În timp ce politica bugetară ignoră aceste aspecte cruciale, la Buzău, 13 specialiști produc în continuare genetică românească. Totul se reduce la o întrebare critică: va considera statul român această activitate ca fiind strategică sau doar un cost dispensabil?